Calatoria la Nikko a devenit un fel de traditie pentru universitatea mea, dar, cu toate astea, am reusit sa ajung si eu acolo abia cu un an inainte de absolvire. Cred ca mi s-a spus de zeci de ori: Mergi mah, (fraiere), ca e tare frumos acolo! Au izvoare termale si cea mai mare cascada din Japonia! N-ar fi fost prea frumos din partea mea sa stau de atata timp aici si sa nu merg la Nikko, nu? Asa ca am mers. Pe langa asta, era ieftin ca braga: doar 500 de yeni! Asa ca, pe parcursul celor aproape doua zile petrecute acolo, chestia asta a devenit un fel de “Serenity now!!” pentru George Costanza din “Seinfeld”.

In continuare e un mic jurnal de calatorie:
Vineri
- Intalnire la ora 7.30 dimineata. Ajuns la 7.35, ca tot romanul. Toata lumea deja acolo, aliniata in randuri de cate 4-5. Incercari de a nu face comparatii cu “1,2,3, 4/I love Marine Core”. Fara succes.
- Asteptat mai mult de jumatate de ora pentru a auzi tot felul de indicatii de-a dreptul idioate, cum ar fi: Daca stiti ca vi se face rau in autocar, luati-va pastile! Incercari de a nu face comparatii cu excursia din clasa a cincea la Sinaia. Fara succes.
- In autobuz ni se cere sa alegem ce “vrem” sa mancam de pe un meniu numai cu mancare japoneza, precum soba sau udon. Dar mie nu-mi place in mod deosebit mancarea asta… Nu conteaza; trebuie sa o mananc si sa-mi si placa. Incercari de a nu face comparatii cu “tovarasa” invatatoare si a sa atitudine “de stanga”. Fara succes.
- Ajuns la Nikko. Departe de a fi impresionat in toata asemanarea izbitoare cu dragul nostru Calimanesti.
- Ajuns la hotel. Primit cheie de la camera. Urcat in autobuz si plecat spre Edo Wonderland (how cool is that?) in tromba. Doar avem un program de respectat, nu?
- Ajuns la Edo Wonderland in autobuzele care, probabil, au fost martore la inceputul si sfarsitul boom-ului economic in Japonia. Deja incep sa repet in sinea mea: doar 500 de yeni, doar 500 de yeni…
- Asteptat jumatate de ora in fata intrarii pentru a ni se vorbi despre o gramada de tampenii care nu interesau pe nimeni si care erau deja scrise pe pamfletele primite deja de toti. In sinea mea: doar 500 de yeni, doar 500 de yeni…
- Intrat in cele din urma in “satuc” dupa ce ni s-au dat instructiuni stricte sa ne intoarcem in fix doua ore daca vrem sa mai avem onoarea de a merge inapoi in venerabilele autobuze. Imensa bucurie pentru mine si mai ales pentru sperantele mele de a fotografia in liniste ce mi se pare interesant. doar 500 de yeni, doar 500 de yeni…
- Intors la hotel. Intrat la onsen. In mod cert cel mai fain moment al excursiei.
- Mers la culcare si dormit pentru fix doua ore pana cand colegul meu de camera chinez s-a gandit ca ar fi momentul sa doarma si el. Atunci, ceilalti doi din camera, impreuna cu mine, am incetat sa mai dormim intrucat orice model de drujba era mic copil pe langa respectivul dormind. Imi repet in sinea mea doar 500 de yeni, doar 500 de yeni… si incerc pentru vreo doua ore sa adorm din nou. Fara succes.
- Plecat din camera catre cel mai apropiat “non-stop” ca sa-mi caut dopuri de pus in urechi. Fara succes. Incercat sa adorm pe o banca dintr-un parc (ceva ce vroiam sa fac de ceva timp incoace). Fara succes - banca prea dura si padure prea aproape.
- Intors in camera. Drujba inca la lucru. Iesit din camera si mers in holul de primire. Intins pe una din canapele si, repetand doar 500 de yeni, doar 500 de yeni… reusit sa adorm pana pe la 6 si ceva a doua zi.

Sambata
- Trezit, mancat mic dejun (bleah!) si plecat cu acelasi autobuz venerabil catre templul Tosho-gu - parte din patrimoniul mondial UNESCO.
- Ajuns aproape de templu si vazut un pod interesant langa parcare. Ramas in urma (doar exista un program care trebuia respectat, nu?) pentru a-l fotografia. Fugit in sus pe un deal pentru a-i prinde pe ceilalti din urma si ajuns foarte aproape de un mic infarct.
- Ajuns la templu, unul ca oricare altul de aici, doar ca asta facea parte din acel patrimoniu. Tras la raspundere de ce am ramas in urma sa fac ceea ce-mi place si ma intereseaza pe mine in loc sa “ma trag” in poza cu ceilalti carora parca le crestea un mare templu din capete. Facut plecaciune respectuasa si repetat in sine-mi: doar 500 de yeni, doar 500 de yeni…
- Intrebat conducatorul grupului de ce nu ajungem si la faimoasa cascada si primit raspuns: Pentru ca e prea departe si ar insemna sa ne abatem din drum cand noi trebuie sa fim inapoi in Yokohama la ora 6. Eu: BSOD. De ce oare trebuia sa ajungem la 6 inapoi cand nimeni nu era in graba sa ajunga acasa? Alt raspuns in afara de “japonezi idioti” imposibil de gasit si continuat a repeta: doar 500 de yeni, doar 500 de yeni…
- Ajuns inapoi acasa. Dormit 14 ore si incercat sa-mi refac neuronii raniti pentru doua zile de o drujba si o mentalitate idioata.

Probabil ca n-am reusit, dar “La naiba!” excursia a costat doar 500 de yeni!

Aici mai sunt cateva imagini care nu apar pe blog, din aceeasi deplasare. (necesare: flash si rabdare).

Comments(4)